4.5 C
București
miercuri, decembrie 4, 2024
itexclusiv.ro
AcasăDiverse noutatiPoliticaRareș Bogdan a demisionat din funcția de preşedinte

Rareș Bogdan a demisionat din funcția de preşedinte

Sursă articol: https://www.libertatea.ro/

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, a demisionat din funcția de președinte interimar al PNL Diaspora, după rezultatele de la alegeri. Ilie Bolojan l-a propus ca înlocuitor pe Siegfried Mureșan, informează News

„M-am retras din poziţia de preşedinte la diaspora. De ce? Am luat 60.000 de voturi, AUR a luat 200.000. Ce Dumnezeu să facem?! (…) La propunerea mea şi a vechii conduceri, ultimele zece filiale din PNL trebuie să plece acasă în urma scorului. Eu sunt în ultimele zece. (…) Eu sunt un om de onoare. Dacă am votat asta şi am spus că fac, eu mi-am depus ieri la secretariat demisia. Nu mi-a cerut nimeni, dar este firesc să o fac. (…) M-am retras din poziţia de interimar”, a transmis Rareş Bogdan, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului.

Rareș Bogdan susține că a fost o greșeala că partidul nu a avut o listă de candidați la Camera Deputaților pentru Diaspora. „Probabil, acele câteva zeci de mii de voturi pe care le-am adus la votul partidului se duceau şi la Camera Deputaţilor”, a mai spus europarlamentarul. După decizia lui Rareș Bogdan, Ilie Bolojan l-a numit în funcţia de preşedinte interimar al PNL Diaspora pe europarlamentarul Siegfried Mureşan. Bolojan l-a descris pe Siegfried Mureşan ca „un om serios, un om cu experienţă”. Acesta a precizat că are convingerea că Siegfried Mureșan „va face ca organizaţia din Diaspora să funcţioneze în condiţii normale”.

„Pentru ca românii să-şi recâştige încrederea în noi este nevoie să facem altă politică de ţară şi am înţeles lucrul acesta inclusiv pentru românii care lucrează în Diaspora”, a mai spus Bolojan.

Articole Aseamantoare
- Advertisement -itexclusiv.ro
Populare